Mii de pensionari din capitală vor primi ajutor material de Paști

Adăugat pe: 19 aprilie 2019

Pensionarii și persoanele cu dizabilități din municipiul Chișinău, aflați în evidența Direcției generale asistență socială și sănătate care au o pensie mai mică de 1450 lei, vor primi către Sărbătorile de Paști un ajutor material de 100 de lei. Anunțul a fost făcut astăzi de primăria capitalei, relatează Moldpres.

Ajutorul material unic este acordat de Primăria municipiului Chișinău, iar banii vor putea fi ridicați de la oficiile poștale, conform vizei de reședință, începând cu ziua de luni, 22 aprilie 2019, la prezentarea buletinului de identitate.

Totodată, peste 3600 de persoane vor beneficia de ajutoare materiale a câte 500 lei. Mai exact, ajutorul va ajunge la 1872 persoane în etate, singuratice, beneficiari ai Serviciului de îngrijire socială la domiciliu din cadrul Direcției generale asistență socială și sănătate. Tot câte 500 de lei vor primi peste 800 de persoane cu deficiențe de vedere și circa 900 de persoane hipoacuzice, membri ai Asociației Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chișinău. Beneficiarii încadrați în categoria menționată pot ridica deja banii la oficiile poștale.