Patru localități din Moldova vor avea sisteme moderne de avertizare a populației

Adăugat pe: 7 martie 2019

Sisteme moderne de avertizare a populației vor fi instalate în cinci localități din regiunea Cernăuți, Ucraina, precum și în patru localități din nordul Republicii Moldova. Este vorba de satele Criva, Drepcăuți, Șirăuți și orașul Lipcani. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne informează că s-a încheiat Proiectul de dezvoltare a unui sistem teritorial de avertizare pentru situațiile de urgență generate în regiunea râului Prut, transmite IPN.

Potrivit IGSU, proiectul este implementat în cadrul Programului Parteneriatului Estic de cooperare teritorială Moldova – Ucraina. Ca urmare a conferinței finale a proiectului, care a avut loc recent în orașul Cernăuți, Ucraina, vor fi instalate sisteme moderne în cinci localități din regiunea Cernăuți, dar și în patru localități din nordul Republicii Moldova. Sirenele vor avertiza peste 10 mii de oameni din Republica Moldova și aproape 8500 – din Ucraina, despre riscurile situațiilor excepționale.

Comunitățile beneficiare au fost identificate după criteriul vulnerabilității la inundații. Este estimat faptul că instalarea sirenelor va avea un impact social, economic și de mediu prin reducerea costurilor umane și financiare ale inundațiilor.

Uniunea Europeană a alocat 90% din bugetul total, ceia ce reprezintă aproape 300 mii euro, iar contribuția partenerilor este în valoare de 10%.